sâmbătă, 30 iulie 2011

Alexandru Ciucurencu






De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Ciucurencu.
Alexandru Ciucurencu (n. 27 septembrie 1903, Ciucurova, Tulcea - d. 27 decembrie 1977, București) a fost un pictor român.

 Date biografice

A început să picteze în 1916 la Tulcea, ca ucenic al zugravului Mihail Paraschiv. [1].
A studiat pictura la Școala de Arte Frumoase din București (1921 - 1928), unde i-a avut ca profesorii pe George Demetrescu Mirea și pe Camil Ressu. După ce a lucrat un timp cu grupul de artiști care formau Școala de la Baia Mare, a studiat la Academia Julian din Paris și în atelierul lui André Lhote[1] . În 1948, a devenit profesor, apoi redactor (1957- 1968), la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
Colorist exultant într-o fază inițială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis și compoziții geometrizate. În prima perioadă de creație a pictat mai ales naturi moarte, nuduri și peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică. După 1944, Ciucurencu și-a schimbat tematica, realizând compoziții cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat și portrete ale personalități culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.) sau portrete de muncitori și peisaje industriale.

 Lucrări

  • Ana Ipătescu, 1949
  • Epilogul răscoalelor, 1957
  • 1 Mai liber, 1958
  • Olga Bancic pe eșafod, 1959
  • 13 Decembrie 1918

luni, 18 iulie 2011

THEODOR AMAN

                                                                                  

THEODOR AMAN

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Theodor Aman
Theodor Aman - foto.jpg
Născut 20 martie 1831
Câmpulung-Muscel
Decedat 19 august 1891
București
Naționalitate român
Domeniu artistic pictor
Pregătire Michel Martin Drolling, Constantin Lecca, François-Édouard Picot, Carol Wallenstein

Autoportret
Theodor Aman - (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București), pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

 Studii

Studiază la București, apoi la Paris. Profesor și întemeietor al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864). După lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Școala Centrală din Craiova, pleacă în 1850 la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot. Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit și de funcția sa de director al Școlii naționale de arte frumoase, încă de la înființarea acestei instituții, în 1863. În pictura sa de o rigoare academistă, simbolurile evocărilor istorice aduc o anume prospețime, în sensul situării artistului în actualitate. Noutatea pânzelor sale ține astfel mai mult de răspunsurile tematice la preocupări sociale și politice din perioada fondării statului național român. Nu lipsesc însă și unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbește despre ecoul, fie și palid, al experiențelor unor artiști francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde în deceniile șapte și opt ale secolului XIX, se pun bazele impresionismului. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziții istorice, unul din genurile sale preferate în care va excela.

 Opera

  • Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852;
  • Bătălia de la Otenița, 1854;
  • Bătălia de la Alma, 1855;
  • Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859;
  • Vlad Țepes și solii turci, 1861-1864;
  • Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872;
  • Tudor Vladimirescu, 1874-1876;
  • Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș, 1885-1887
  • Peisaj cu barca pe lac
  • Stradă în Sinaia
  • Portul Constanța
  • Petrecere în familie
  • Canoniera în portul Constanța
  • În parc
  • Unirea principatelor , 1859

 Fotogalerie


Școala de la Barbizon

Micul sat de langa Padurea Fontainebleau, din nordul Frantei, ar fi ramas doar o asezare tipica pentru acea regiune - linistita, traditionala, inconjurata de campuri, dealuri, paduri. Locuitorii ar fi dus aceeasi viata lipsita de evenimente deosebite, cu micile necazuri si bucurii de fiecare zi, biografii perfect anonime, fara ca satul sa joace un rol important in istoria tarii. Un loc unde nu se intampla nimic si unde se respectau traditiile si ritmul ancestral, se strangea recolta, se organizau petreceri, nunti, se succedau generatii. Poate marele avantaj al regiunii sa fi fost frumusetea naturala, salbatica, intensa, care in special in perioada verii exploda in culori sfasietoare



fontainebleau

Camille Corot - Fontainebleau (1832 - 1833)



Tocmai aceasta frumusete, aceasta atmosfera, avea sa puna satul Barbizon pe harta artelor plastice. Dupa 1830 aici au inceput sa vina pictori si desenatori, de la an la an mai multi, care isi inchiriau camere de la taranii din Barbizon si lucrau toata vara - unii chiar mai mult - in aer liber, asezandu-si sevaletul pe campuri, langa paduri, langa ape. Treptat, sub conducerea si influenta unor artisti precum Theodore Rousseau, Georges Michel, Jean-Francois Miller ori Corot, aici s-a format o comunitate artistica importanta, avand propriul cod de valori, propriile reguli si principii, maestrii sai, promotori si detractori, dar in timp si propriile capodopere. Influentati in mare masura de scenele rurale pictate de Constable, membrii "Scolii de la Barbizon" - denumire sub care comunitatea va intra in istorie - isi doreau sa se rupa de traditia academica si romantica in favoarea unui realism aproape frust, direct. Il descoperisera pe Constable cel mai probabil la expozitia pariziana din 1824, cand lucrarile "rurale" ale acestuia fusesera primite cu entuziasm de tinerii artisti si cu dezgust de criticii conservatori.



millet



Atrasi in special de scenele rurale, de la peisaj la momente din timpul secerisului, traditii, momente aparent anodine ale vietii cotidiene, pictorii Scolii de la Barbizon preferau sa lucreze in aer liber, in natura, in incercarea de a surprinde cat mai bine realitatea. Dar cu toata preocuparea lor pentru realism si autenticitatea expresiei, una dintre caracteristicile scolii era tocmai idealizarea vietii muncitorilor si taranilor, oarecum evitand greutatile si adesea mizeria cotidiana cu care luptau acestia. Scenele rurale, cu personaje surprinse lucrand pamantul, ingrijind vitele, petrecand, sunt surprinzatoare prin optimismul si culorile intense. Unii dintre artisti vedeau aici un protest social, altii erau atrasi doar de frumusetea unei vieti simple, traditionale. Colonia a continua sa atraga noi si noi artisti pana spre 1870, cand forta impresionismului si schimbarile din lumea artistica au dus la sfarsitul perioadei de glorie.



scoala de la barbizon



Cum era de asteptat, criticii si galeristii vremii nu s-au dovedit tocmai receptivi la noul curent, iar lucrarile artistilor de la Barbizon au fost refuzate la Saloanele oficiale, s-au vandut foarte, foarte greu, la preturi mici - si inca era un noroc - criticii si jurnalistii vremii i-au desfiintat. Dar Scoala de la Barbizon avea sa se dovedeasca mai tarziu unul dintre cele mai importante capitole ale artei europene de secol XIX, influentand decisiv impresionismul, arta americana a secolului urmator, iar panzele au devenit tot mai valoroase.



Printre reprezentantii Scolii de la Barbizon s-au numarat Jean-Baptiste-Camille Corot, Theodore Rousseau, Henri-Joseph Harpignies, Jean-Francois Millet, Carl Spitzweg, sa..
www.artline.ro/

Școala de la Barbizon


De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Théodore Rousseau: Stejari în pădurea din Fontainebleau, 1839) - Saint Louis Art Museum, USA
Școala de la Barbizon a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele vine de la mica localitate Barbizon situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau (departamentul Seine-et-Marne), care devine locul preferat de întâlnire și de creație al artiștilor, devenind astfel leagănul unei școli de pictură. Membrii fondatori ai acestei școli au fost Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-François Millet și Charles François Daubigny, la care se alătură încă un mare număr de alți artiști, printre care și Nicolae Grigorescu. Ca rezultat al operelor lor, peisajul francez se înnobilează. La influența peisagiștilor olandezi și englezi, artiștii barbizonieni situează în prim-plan pictura de atmosferă, renunțând în mare parte la stlul clasicist.
Termenul a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890 datorită lucrării criticului de artă scoțian David Croal Thomson intitulată "The Barbizon School of Painters". De atunci termenul a fost pus sub semnul întrebării de mulți critici de artă, care contestă ideea că ar fi existat o adevărată "școală" de pictură în Barbizon, fiind vorba de fapt de un grup de artiști cu stiluri foarte diferite și din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspirație peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau și din împrejurimile sale.

 Istoric și caracteristici comune

Începând din anul 1820, tot mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții sale naturale. Théodore Caruelle d'Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jacques Raymond Bascassat, Antoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly.
La inițiativa lui Père Ganne, se deschide și la Barbizon un han, care în curând va devenit locul preferat al pictorilor. În 1847, Théodore Rousseau este primul care se stabilește la Barbizon. Cumpără o casă în care vor fi primiți cu ospitalitate în orice perioadă a anului ariștii sosiți în localitate. Doi ani mai târziu, Jean-François Millet și prietenul său, sculptorul Charles Jacque, se stabilesc aici împreună cu familiile lor.
Barbizonul devine în scurt timp locul de întâlnire a tinerei generații de artiști. Aici se leagă prietenii și se desfășoară discuții aprinse. Tendința comună este întoarcerea la peisagistică, mai ales sub influența picturii flamande. Sunt apreciați artiștii nordici, Pieter Bruegel cel Bătrân sau Jacob van Ruisdael, care au reușit să redea în tablourile lor mai bine decât oricine atmosfera autentică a satului. Rousseau, unul din cei mai importanți membrii ai școlii barbizoniene, considerat fondator al ei, avea multe tablouri în acvaforte ale acestor artiști. Millet rămâne mai mult sub influența picturii franceze, admirator în special al lui François Boucher și al lui Jean Honoré Fragonard.
O altă importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat "Căruță cu fân". Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, dioarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în "plein-air".
Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea propriilor tablouri, editează și un ziar propriu. În hanul lui Père Ganne au loc discuții aprinse privind actualitățile în artă și literatură. Discuțiile servesc ca bază pentru dezbaterile teoretice. Toți învață din confruntarea părerilor. Théodore Rousseau explică astfel concepțiile despre pictură: "Arta noastră reușește să atingă patosul, sentiment pe care ne străduim să îl găsim prin sinceritatea portretului, prin prisma adevărului dur. Ne străduim să studiem cu toată inima, visăm viața și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoliu."
Influența barbizonienilor depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani. Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehi, maghiari, elvețieni, belgieni și polonezi. "Școala" de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide drumul pentru impresionism.

 Galerie

ION ANDREESCU

CORNELIU BABA


PICTORI ROMÂNI

ION ȚUCULESCU
 
NICOLAE GRIGORESCU
 
ION LUCHIAN

                                             

PEISAJE MARINE- IN PICTURA ROMÂNEASCA

Trei pictori români