joi, 2 iunie 2011

Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

 Biografia

Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința de a lucra în marmură nu-l părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și Petrarca.
Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența traversează în acea vreme o perioadă tulbure, în care timp Michelangelo pleacă pentru un an la Veneția, după ce s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della Quercia și realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se întoarce la Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce Savonarola condamna în predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura „Il bambino”. În anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei frumusețe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501, revenind la Florența, realizează statuia lui David, precum și alte opere de sculptură și pictură, printre care Tondo Doni și Tondo Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.
Statuia lui David - Museo dell'Accademia - Florenza
În anul 1505, papa Iuliu al II-lea îl cheamă la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine , după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmoră. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Papa Iuliu II îl însărcinează în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anii următori, Michelangelo se dedică realizării decorațiilor pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care face parte din această familie, îi trece artistului cu vederea participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi vreme de câțiva ani.
Michelangelo - Crearea lui Adam - Capela Sixtină, Vatican
În anul 1534, papa Clement al VII-lea îl aduce din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când la 31 octombrie 1541 papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, dezvelește pictura, toți cei prezenți rămân uimiți în fața tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Iisus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.
În anul 1549 este numit de papă „arhitect-șef și constructor al bisericii Sfântul Petru”, pentru a continua construirea bazilicii, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese, execută planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola bazilicei Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florența și altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.
Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.
Pietà, 1499 - Bazilica San Pietro - Roma
Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie.
Moise, Biserica San Pietro in Vincoli, Roma
Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (în biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (așa zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența. Ultimele sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerețe printr-un dramatism impresionant.

 Pictura

Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea cultură greco-romană.
Sfânta Familie (1504) - Galeria degli Uffizi - Florenza
„Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea în esența ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Renunță la ajutoarele pe care le adusese de la Florența și în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio Vasari povestește: „Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile, rămânând cu toții muți de încântare.” Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe. De ambele părți ale acestor picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea.
Judecata de Apoi - Detaliu: partea centrală
Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină - o suprafață măsurând 17 metri în lungime și 13 metri în lățime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează primele schițe în anul 1534 și se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată și îndurerată, cutremurată de perspectiva condamnării veșnice. Vreme de mulți ani, această operă va fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creația lui Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca fiind „perversă” sau că "încalcă conveniențele".
Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută și sub numele de Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viața apostolilor care au fundat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru și convertirea lui Saul.

Arhitectură

În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”. În 1539, contribuie la sistematizarea pieței Capitoline din Roma, proiectul său a început totuși să se realizeze abia în 1560 și s-a definitivat în secolul al XVII-lea. Alte opere arhitecturale ale lui Michelangelo sunt: Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină din Florența, Palatul Farnese și cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei Domului din Florența realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi.
Ultimul proiect arhitectonic al lui Michelagelo este biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian. Construcția a fost realizată la cererea Papei Pius IV formulată în 1561. Pentru a folosi coloanele originale din granit, Michelangelo a înălțat podeaua cu 2 m. Bolta centrală, ridicată de artist în 1571, este albă, lipsită de picturi sau ornamente, dar plină de maiestate, bine conservată și astăzi. Acest proiect, de o mareție cu adevărat impresionantă, nu a fost finalizat de Michelangelo datorită morții artistului.

 Opera poetică

Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice își găsește corespondența și în creația literară. Sonetele sale, dedicate tânărului Tommaso de Cavalieri sau amintirii adoratei Vittoria Colonna, sunt pline de sensibilitate dar și de anxietate, exprimând lupta între idealurile platonice și dorința fizică imanentă. Au fost publicate în 1623 de strănepotul său, Michelangelo cel Tânăr, într-o formă deformată: toate pronumele masculine schimbate în formă feminină, spre a ascunde aspectul homoerotic al poemelor. Abia în 1893 au fost restaurate în forma lor originală și traduse în limba engleză de John Addington Symonds. O admirabilă traducere în limba română a sonetelor - le Rime - aparține poetului C.D. Zeletin.

sursa wikipedia