duminică, 22 mai 2011

PIETRO PERUGINO

Pietro di Cristoforo Vannucci, zis il Perugino sau Pietro Perugino (n. cca.1450, Città della Pieve - d. februarie 1523, Castello di Fontignano) a fost un pictor renascentist italian, reprezentant al "Școlii din Umbria". În operele sale, primite cu entuziasm din partea contemporanilor, se reunesc naturalismul și claritatea lui Andrea del Verrocchio cu luminozitatea și aspectul monumental din operele lui Piero della Francesca. Perugino a exercitat o influență puternică asupra picturii italiene din perioada de vârf a Renașterii, ceea ce se poate observa cel mai bine în creația celui mai strălucit elev al său, Rafael Sanzio, care va duce la perfecțiune tehnica de desen a maestrului său.
Primele lecții de desen le-a luat încă din adolescență de la un pictor din Perugia, Francesco di Bonifazio. Înainte de a împlini 20 de ani, Pietro Vannucci călătorește la Arezzo, unde studiază picturile lui Piero della Francesca. De la acest pictor își însușește tehnica construcției spațiului pictural, a realizării peisajelor rafinate, puțin învăluite în ceață și prin aceasta aproape ireale. În 1470, pleacă la Florența și își începe studiile în atelierul lui Andrea Verrocchio, unde au fost ucenici și Sandro Botticelli și Leonardo da Vinci. Influența lui Verrocchio se poate observa în operele de tinerețe ale lui Perugino, caracterizate printr-o rigiditate a desenului și de modul aproape naturalist al pictării corpului uman Talentul său dobândește destul de rapid recunoașterea în cercurile artistice și, în 1472, este primit în Compagnia di San Luca, breasla pictorilor din Florența.

Închinarea Magilor (1475) Galleria Nazionale dell'Umbria, Perugia
Din anul 1473 datează compoziția "Sfântul Bernardo vindecând pe fiica lui Giovanni Petrazio din Rieti", astăzi în Galleria Nazionale dell'Umbria din Perugia. Între anii 1473 și 1480 pendulează între Florența, unde lucrează în mănăstirea Santissima Annunziata, și Perugia, unde pictează decorațiile sălii mari din Palazzo dei Priori și tabloul "Închinarea Magilor" (1475) pentru biserica Santa Maria dei Servi. Acest tablou este caracterizat de un amalgam de stiluri, trădând influențele lui Botticelli, Piero della Francesca și ale lui Verrocchio, dar și ale goticului târziu, răspândit în pictura din Umbria, cu tehnica specifică a pictării și auririi cutelor, fețelor și veșmintelor. Cu toate acestea, artistul își formează în scurt timp propriul stil, desenul capătă mai multă mișcare, unduirea liniilor și contururilor dau "melodicitatea picturală" (Pietro Scarpelini) caracteristică acestui pictor.
În anul 1478 lucrează la frescele bisericii parohiale din Cerqueto, în apropiere de Perugia, și pictează la Roma absida capelei corale din Basilica Vaticana, operă din păcate distrusă.
Are doar 31 de ani când primește cea mai mare recunoaștere a renumelui lui: în anul 1481, Papa Sixt al IV-lea îl însărcinează cu decorarea unei părți din Capela Sixtină. Din acest moment până la sfârșitul anului 1483, participă la decorația Capelei alături de mari pictori, precum Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli. Pe măsură ce lucrările avansează, frescele dobândesc o faimă tot mai mare, consolidând poziția artistului. În această perioadă își ia numele pe care îl cunoaștem astăzi, "Pietro din Perugia" - "il Perugino". În anul 1485 este numit cetățean de onoare al orașului Perugia

  • "Viziunea Sfântului Bernardo" (1490, astăzi în Alte Pinakothek din München)
  • "Portretul lui Francesco delle Opere" (1494, conservat în Galleria degli Uffizi, Florența)
  • "Apollo și Marsias" (1492, în prezent la Muzeul Luvru din Paris)
  • "Pietà" (1495, în prezent în Galleria degli Uffizi, Florența)
  • "Răstignirea lui Christos" (1495-1496, frescă în biserica Santa Maria Maddalena dei Pazzi)
  • "Maria Magdalena" (1498, în prezent în Palazzo Pitti, Galleria Palatina, Florența)

Viziunea Sfântului Bernardo", operă matură din punct de vedere artistic, îl reprezintă pe Sf. Bernardo în clipa în care îi apar Fecioara Maria și doi îngeri. La fel ca și în alte opere ale lui Perugino, se poate observa relația fină între încărcătura sentimentală a scenei, natura exterioară și arhitectură. În "Pietà", artistul utilizează o construcție picturală prin care reușește să arate greutatea trupului neînsuflețit al lui Iisus. Culorile folosite accentuează dramatismul scenei, iar efectul de perspectivă creat de coloane și arcade domină întreaga construcție monumentală.
Fresca cu tema "Răstignirii lui Christos" se afla într-o încăpere destul de mică a bisericii Santa Maria Maddalena dei Pazzi din Florența. Perugino a inclus în pictura sa și coloanele de piatră existente în spațiul încăperii. Datorită acestui trompe-l'oeil, spațiul bisericii devine o componentă a scenei picturale, iar privitorul devine martor al scenei reprezentate.
"Apollo și Marsias" este unul din puținele tablouri care nu a fost pictat la comandă. În ceea ce privește tema compoziției, nu toți istoricii de artă sunt de acord cu faptul că personajul din fața lui Apollo ar fi Marsias (tânărul frigian renumit pentru măiestria cu care cânta la flaut), ci mai de grabă ar fi vorba despre Daphnis (păstorul sicilian, fiul lui Hermes, pe care Apollo îl învață să cânte la flaut). Această afirmație este susținută de faptul că, pentru chipul acestui personaj, Perugino trebuie să-l fi avut ca model pe Lorenzo de Medici, al cărui erou mitologic preferat era tocmai Daphnis.
"Portretul lui Francesco delle Opere" este, poate, cel mai bine realizat portret al lui Perugino. Tabloul amintește de portretele maeștrilor flamanzi, de exemplu de cele ale lui Hans Memling. Portretul redă, printre altele, starea de spirit care era caracteristică în acea vreme în Toscana. Bărbatul ține în mâna dreaptă o bucată de hârtie pe care se poate citi: "Timete Deum" ("Temeți-vă de Dumnezeu"), acestea fiind primele cuvinte ale predicilor lui Girolamo Savonarola, severul călugăr dominican care preluase puterea la Florența în anul 1494.
Tabloul reprezentând-o pe "Maria Magdalena" inspiră o atmosferă ciudată, neliniștitoare. Figura Mariei Magdalena este personificarea acelui ideal de frumusețe ambivalent, caracteristic operelor lui Perugino.

sursa wikipedia