vineri, 26 august 2011
miercuri, 24 august 2011
Pablo Picasso
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biografia și opera lui Picasso
Anii de ucenicie și începuturile carierei artistice
La Paris în cartierul Montmartre. Perioadele albastră și roz
În 1904, Picasso se hotărăște să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenți, pictori, sculptori și actori. Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (așa numită perioadă albastră), ce exprimă singurătatea, suferința și sărăcia, reflectând o dispoziție afectivă melancolică.Cunoaște pe Fernande Olivier, o tânără brunetă și elegantă, de care se îndrăgostește și cu care va locui împreună.
Cubismul
Între anii 1908 și 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui mod revoluționar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei disprețuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi". În realitate, Picasso și Braque încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafața bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească forma și suprafața recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan și fondul în perspectivă.
Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor" (hârtie lipită, fr.: collage, papiers collés), cubismul intră în așa zisă "fază sintetică". În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate.
Acești ani reprezintă pentru Picasso un punct de cotitură. Maniera de a picta dar și situația financiară se schimbă radical.Prețurile tablourilor sale cresc, nu va mai cunoaște niciodată sărăcia. Picasso închiriază o casă în cartierul burghez Montparnasse, unde se mută cu noua sa iubită, Marcelle Humbert. În anul 1915 îl cunoaște pe scriitorul Jean Cocteau și pe Seghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes. Picasso proiectează decorurile și costumele pentru spectacolul de balet "Parada" (1917), pus în scenă de Jean Cocteau. Pleacă la Roma împreună cu corpul de balet și se îndrăgostește de dansatoarea Olga Koklova, cu care se căsătorește în vara anului 1918.
Perioada dintre cele două războaie mondiale "Clasicismul" în pictura lui Picasso
În timpul călătoriei în Italia, vizitează orașul Napoli și vechile ruine de la Pompei, unde admiră picturile murale romane. Picasso reintroduce stilul compozițiilor figurative, reprezentate naturalist, cu contraste de lumină și umbră. Desenul elegant se limitează uneori doar la reprezentarea contururilor corpurilor de femei sau copii (Nud șezând, 1923). Coloritul amintește de perioada roză (Arlechin cu mâinile împreunate, 1923). Este o perioadă liniștită de viață de familie și de lucru. În 1921 se naște primul său copil, Paul. În scurtă vreme totuși relațiile dintre cei doi soți se strică. Picasso începe o legătură amoroasă cu Marie-Thérèse Walter.Picasso și suprarealismul
În 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaște pe Dora Maar, pictoriță și fotografă, care avea mulți prieteni în cercul suprarealiștilor. În noua lui dragoste pictorul găsește o corespondență intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuși pe Marie-Thérèse și își împarte viața între cele două amante.
Anii de război
După izbucnirea războiului civil din Spania, Picasso se pronunță de partea guvenului republican. În iulie 1937, are loc la Paris "Expoziția Mondială". Tabloul lui Picasso, Guernica, expus în pavilionul spaniol, este dedicat orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană. Această operă marchează începutul angajării politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez (1944). În timpul ocupației germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins devine un punct de întâlnire al artiștilor și literaților, ca Jean-Paul Sartre, Raymond Queneau.
Ultimii ani
În anul 1946, Picasso o părăsește pe Dora Maar. El începuse de fapt o relație cu tânăra pictoriță Françoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai înainte. Se mută împreună în sudul Franței. Începând din anul 1948 vor locui la Vallauris, unde Picasso se consacră sculpturii, ceramicii și litografiei. În anul 1949 se naște fiica lor, Paloma, al cărei nume amintește de celebrul "porumbel al păcii" de pe afișul Congresului Mondial al Păcii. Anul 1953 debutează cu despărțirea de Françoise și retragerea din partidul comunist, și se încheie cu o nouă poveste de dragoste cu Jacqueline Roque. Jacqueline are 26 de ani, se vor căsători în 1961. În 1963 se deschide la Barcelona "Muzeul Picasso", care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale.Pablo Picasso moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani
Picasso și-a transformat viața în legendă. După anii petrecuți printre boemii din Montmartre, a devenit - grație geniului și spiritului său inovator, dar totodată și prieteniilor celebre și aventurilor sale amoroase - cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.
Henri Matisse
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Note biografice și evoluția artistică
Începuturile
Henri Matisse s-a născut la 31 decembrie 1869 în Le Cateau-Cambrésis, o localitate din nordul Franței. Fiu al unui negustor de grâne, se pregătește mai întâi pentru profesiunea de avocat, dar în perioada de lungă convalescență după o intervenție chirurgicală survenită în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian. Adevăratele lui experiențe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet și Theodor Pallady. În anul 1899, Matisse începe să studieze pictura în atelierul lui Eugène Carrière, unde îl va întâlni pe André Derain, care i-l va prezenta pe Maurice de Vlaminck.
Parnasul fauviștilor - Collioure
Matisse își petrece vara anului 1905 la Collioure, un mic port situat în sudul Franței, unde sosește și André Derain. Amândoi artiștii lucrează împreună. În octombrie 1905 are loc la Paris al III-lea Salon de Toamnă. În sala nr. VII au fost grupate tablourile lui Matisse, Marquet, Derain, de Vlaminck, Dufy.
Perioada de maturitate
Ultimii ani
În 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. În ciuda temerilor inițiale, Matisse va părăsi spitalul în plină formă, gata să se reapuce de lucru. Începe să utilizeze tehnica hârtiei decupate (collages) și inițiază seria "Jazz". După eliberare, se organizează o mare expoziție retrospectivă la Salonul de Toamnă din Paris (1945). Între anii 1946-1951 realizează monumentala lucrare de decorare a capelei "Rosaire" din mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa.
duminică, 31 iulie 2011
sâmbătă, 30 iulie 2011
Alexandru Ciucurencu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Date biografice
A început să picteze în 1916 la Tulcea, ca ucenic al zugravului Mihail Paraschiv. [1].A studiat pictura la Școala de Arte Frumoase din București (1921 - 1928), unde i-a avut ca profesorii pe George Demetrescu Mirea și pe Camil Ressu. După ce a lucrat un timp cu grupul de artiști care formau Școala de la Baia Mare, a studiat la Academia Julian din Paris și în atelierul lui André Lhote[1] . În 1948, a devenit profesor, apoi redactor (1957- 1968), la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
Colorist exultant într-o fază inițială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis și compoziții geometrizate. În prima perioadă de creație a pictat mai ales naturi moarte, nuduri și peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică. După 1944, Ciucurencu și-a schimbat tematica, realizând compoziții cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat și portrete ale personalități culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.) sau portrete de muncitori și peisaje industriale.
Lucrări
- Ana Ipătescu, 1949
- Epilogul răscoalelor, 1957
- 1 Mai liber, 1958
- Olga Bancic pe eșafod, 1959
- 13 Decembrie 1918
luni, 18 iulie 2011
THEODOR AMAN
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Theodor Aman | |
 | |
| Născut | 20 martie 1831 Câmpulung-Muscel |
| Decedat | 19 august 1891 București |
| Naționalitate | român |
| Domeniu artistic | pictor |
| Pregătire | Michel Martin Drolling, Constantin Lecca, François-Édouard Picot, Carol Wallenstein |
Studii
Studiază la București, apoi la Paris. Profesor și întemeietor al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864). După lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Școala Centrală din Craiova, pleacă în 1850 la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot. Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit și de funcția sa de director al Școlii naționale de arte frumoase, încă de la înființarea acestei instituții, în 1863. În pictura sa de o rigoare academistă, simbolurile evocărilor istorice aduc o anume prospețime, în sensul situării artistului în actualitate. Noutatea pânzelor sale ține astfel mai mult de răspunsurile tematice la preocupări sociale și politice din perioada fondării statului național român. Nu lipsesc însă și unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbește despre ecoul, fie și palid, al experiențelor unor artiști francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde în deceniile șapte și opt ale secolului XIX, se pun bazele impresionismului. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziții istorice, unul din genurile sale preferate în care va excela.Opera
- Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852;
- Bătălia de la Otenița, 1854;
- Bătălia de la Alma, 1855;
- Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859;
- Vlad Țepes și solii turci, 1861-1864;
- Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872;
- Tudor Vladimirescu, 1874-1876;
- Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș, 1885-1887
- Peisaj cu barca pe lac
- Stradă în Sinaia
- Portul Constanța
- Petrecere în familie
- Canoniera în portul Constanța
- În parc
- Unirea principatelor , 1859
Fotogalerie
- Coş cu fructe
- Jardin du Luxembourg
- Cântăreaţa cu lăuta
- Peisaj cu râu şi copaci
- Vas cu flori
- Portul Constanţa
- Flori
- Țigancă voioasă
Școala de la Barbizon
Micul sat de langa Padurea Fontainebleau, din nordul Frantei, ar fi ramas doar o asezare tipica pentru acea regiune - linistita, traditionala, inconjurata de campuri, dealuri, paduri. Locuitorii ar fi dus aceeasi viata lipsita de evenimente deosebite, cu micile necazuri si bucurii de fiecare zi, biografii perfect anonime, fara ca satul sa joace un rol important in istoria tarii. Un loc unde nu se intampla nimic si unde se respectau traditiile si ritmul ancestral, se strangea recolta, se organizau petreceri, nunti, se succedau generatii. Poate marele avantaj al regiunii sa fi fost frumusetea naturala, salbatica, intensa, care in special in perioada verii exploda in culori sfasietoare
Camille Corot - Fontainebleau (1832 - 1833)
Tocmai aceasta frumusete, aceasta atmosfera, avea sa puna satul Barbizon pe harta artelor plastice. Dupa 1830 aici au inceput sa vina pictori si desenatori, de la an la an mai multi, care isi inchiriau camere de la taranii din Barbizon si lucrau toata vara - unii chiar mai mult - in aer liber, asezandu-si sevaletul pe campuri, langa paduri, langa ape. Treptat, sub conducerea si influenta unor artisti precum Theodore Rousseau, Georges Michel, Jean-Francois Miller ori Corot, aici s-a format o comunitate artistica importanta, avand propriul cod de valori, propriile reguli si principii, maestrii sai, promotori si detractori, dar in timp si propriile capodopere. Influentati in mare masura de scenele rurale pictate de Constable, membrii "Scolii de la Barbizon" - denumire sub care comunitatea va intra in istorie - isi doreau sa se rupa de traditia academica si romantica in favoarea unui realism aproape frust, direct. Il descoperisera pe Constable cel mai probabil la expozitia pariziana din 1824, cand lucrarile "rurale" ale acestuia fusesera primite cu entuziasm de tinerii artisti si cu dezgust de criticii conservatori.
Atrasi in special de scenele rurale, de la peisaj la momente din timpul secerisului, traditii, momente aparent anodine ale vietii cotidiene, pictorii Scolii de la Barbizon preferau sa lucreze in aer liber, in natura, in incercarea de a surprinde cat mai bine realitatea. Dar cu toata preocuparea lor pentru realism si autenticitatea expresiei, una dintre caracteristicile scolii era tocmai idealizarea vietii muncitorilor si taranilor, oarecum evitand greutatile si adesea mizeria cotidiana cu care luptau acestia. Scenele rurale, cu personaje surprinse lucrand pamantul, ingrijind vitele, petrecand, sunt surprinzatoare prin optimismul si culorile intense. Unii dintre artisti vedeau aici un protest social, altii erau atrasi doar de frumusetea unei vieti simple, traditionale. Colonia a continua sa atraga noi si noi artisti pana spre 1870, cand forta impresionismului si schimbarile din lumea artistica au dus la sfarsitul perioadei de glorie.
Cum era de asteptat, criticii si galeristii vremii nu s-au dovedit tocmai receptivi la noul curent, iar lucrarile artistilor de la Barbizon au fost refuzate la Saloanele oficiale, s-au vandut foarte, foarte greu, la preturi mici - si inca era un noroc - criticii si jurnalistii vremii i-au desfiintat. Dar Scoala de la Barbizon avea sa se dovedeasca mai tarziu unul dintre cele mai importante capitole ale artei europene de secol XIX, influentand decisiv impresionismul, arta americana a secolului urmator, iar panzele au devenit tot mai valoroase.
Printre reprezentantii Scolii de la Barbizon s-au numarat Jean-Baptiste-Camille Corot, Theodore Rousseau, Henri-Joseph Harpignies, Jean-Francois Millet, Carl Spitzweg, sa..
www.artline.ro/
www.artline.ro/
Școala de la Barbizon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Termenul a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890 datorită lucrării criticului de artă scoțian David Croal Thomson intitulată "The Barbizon School of Painters". De atunci termenul a fost pus sub semnul întrebării de mulți critici de artă, care contestă ideea că ar fi existat o adevărată "școală" de pictură în Barbizon, fiind vorba de fapt de un grup de artiști cu stiluri foarte diferite și din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspirație peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau și din împrejurimile sale.
Istoric și caracteristici comune
Începând din anul 1820, tot mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții sale naturale. Théodore Caruelle d'Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jacques Raymond Bascassat, Antoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly.La inițiativa lui Père Ganne, se deschide și la Barbizon un han, care în curând va devenit locul preferat al pictorilor. În 1847, Théodore Rousseau este primul care se stabilește la Barbizon. Cumpără o casă în care vor fi primiți cu ospitalitate în orice perioadă a anului ariștii sosiți în localitate. Doi ani mai târziu, Jean-François Millet și prietenul său, sculptorul Charles Jacque, se stabilesc aici împreună cu familiile lor.
Barbizonul devine în scurt timp locul de întâlnire a tinerei generații de artiști. Aici se leagă prietenii și se desfășoară discuții aprinse. Tendința comună este întoarcerea la peisagistică, mai ales sub influența picturii flamande. Sunt apreciați artiștii nordici, Pieter Bruegel cel Bătrân sau Jacob van Ruisdael, care au reușit să redea în tablourile lor mai bine decât oricine atmosfera autentică a satului. Rousseau, unul din cei mai importanți membrii ai școlii barbizoniene, considerat fondator al ei, avea multe tablouri în acvaforte ale acestor artiști. Millet rămâne mai mult sub influența picturii franceze, admirator în special al lui François Boucher și al lui Jean Honoré Fragonard.
O altă importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat "Căruță cu fân". Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, dioarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în "plein-air".
Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea propriilor tablouri, editează și un ziar propriu. În hanul lui Père Ganne au loc discuții aprinse privind actualitățile în artă și literatură. Discuțiile servesc ca bază pentru dezbaterile teoretice. Toți învață din confruntarea părerilor. Théodore Rousseau explică astfel concepțiile despre pictură: "Arta noastră reușește să atingă patosul, sentiment pe care ne străduim să îl găsim prin sinceritatea portretului, prin prisma adevărului dur. Ne străduim să studiem cu toată inima, visăm viața și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoliu."
Influența barbizonienilor depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani. Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehi, maghiari, elvețieni, belgieni și polonezi. "Școala" de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide drumul pentru impresionism.
Galerie
- Narcisso Diaz de la Peña: Pădure la Fontainebleau, 1860
- Charles-François Daubigny: Fermă, 1855
- Constant Troyon: Vaci la păscut, 1860
- Jean-François Millet: Gospodărie la Gréville, 1855
- Jean-Baptiste Camille Corot: Stejar la Fontainebleau, 1830-35
- Théodore Rousseau: Stejari în Apremont, 1852
- Nicolae Grigorescu: Toamna la Fontainebleau, 1866-1869
Abonați-vă la:
Postări (Atom)