luni, 20 iunie 2011

William Blake

William Blake (n. 28 noiembrie 1757 – d. 2 august 1827) a fost un poet, vizionar, pictor și tipograf englez. În esență nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale.
Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conținând 100 dintre cei mai importanți britanici ai tuturor timpurilor.[1]

simbolismul

Gustave Moreau (n. 6 aprilie 1826, Paris - d. 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor și desenator francez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în pictură. Tematica vastei sale opere și-o alegea din lecturile clasice. Tehnica sa se caracteriza printr-o factură suavă, care reda în mod magistral lumea onirică și plină de simboluri. Împreună cu Odilon Redon, Edward Burne-Jones și Arnold Böcklin are aceeași năzuință: să ajungă, cu ajutorul picturii, la ceea ce este invizibil, la sfera subconștientului, la vise. Același lucru îl urmăreau, în poezia sa ermetică Stéphane Mallarmé și, în proza sa mistică, Joris-Karl Huysmans. Excelent pedagog, atelierul lui Gustave Moreau a fost frecventat - printre alții - de Henri Matisse, Georges Rouault, Theodor Pallady și Albert Marquet.

vineri, 17 iunie 2011

Vincent van Gogh

Vincent van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist[1] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului XIX pentru culorile vii și impactul emoțional. El a suferit de multe boli mintale, boli care au cauzat sinuciderea lui cu un pistol la vâsta de 37 ani.
Van Gogh și-a petrecut maturitatea la Haga, după care a plecat în Anglia. După, el a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp el a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886, artistul s-a mutat la Paris și a descoperit impresioniștii francezi. Ajunge la Arles și colaborează cu Paul Gauguin. Din cauza nebuniei, Vincent îl atacă pe Paul cu briciul. Gauguin fuge, iar Van Gogh își taie urechea. Artistul se internează la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu este este sigur de vindecare, Theo, fratele său, îl trimite la doctorul Gachet în Auvers-sur-Oise. Pe 27 iulie Vincent iese să picteze pe câmp. Acolo el se împușcă cu pistolul în piept, iar peste 2 zile moare.

Pictori impresionisti


Edgar Degas

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Edgar Degas: Autoportret, 1863 - Museu Calouste Gulbenkian, Lisabona
Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris - d. 27 septembrie 1917, Paris), a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

Claude Monet


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Claude Monet
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris — d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin ,dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ." [necesită citare]
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.

Édouard Manet


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Édouard Manet: Autoportret cu paletă, cca. 1879
Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradițiilor marilor maeștri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

Paul Cézanne


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paul Cézanne, c. 1861

Paul Cézanne: Autoportret, 1875 - Musée d'Orsay, Paris
Paul Cézanne (*19 ianuarie 1839, Aix-en-Provence - †23 octombrie 1906, Aix-en-Provence) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanță evoluția artei moderne, al cărei limbaj o revoluționează în direcția unor experiențe neașteptate.

 Viața și Opera

Paul Cézanne (Paul Cesana) se naște la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraș în apropierea Marsiliei, la 20 de kilometri de Marea Mediterană. Tatăl său, Louis-Auguste Cézanne, este un om înstărit, în 1848 înființează prima bancă din oraș. Paul, viitorul pictor, începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este un elev eminent, în frunte la studiul limbilor clasice. La vârste de 13 ani, se împrietenește cu trei colegi de școală, unul este Émile Zola, de care va fi legat până târziu, ceilalți doi, Jean-Baptiste Baille și Louis Marguery. Toți patru erau legați de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo, descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset și îi interesează muzica. În orchestra orașului Cézanne cânta la corn, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne se înscrie la Școala de Desen din Aix-en-Provence. În muzeul orașului cunoaște câteva tablouri și sculpturi clasice și opere din colecția pictorului Granet, care donase orașului și pânzele prietenului său, Ingres. În 1858, Zola pleacă definitiv la Paris. Despărțirea este grea pentru cei doi prieteni, ei caută să înlocuiască discuțiile de până acum cu schimburi frecvente de scrisori.
Studiile la care îl obligă tatăl său nu-l preocupă pe Cézanne. În ciuda acestui fapt, în decembrie 1858, se înscrie la facultatea de Drept din Aix, dar în același timp îl roagă pe Zola să se intereseze de examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. În septembrie 1861 pleacă la Paris, unde este obligat să trăiască din 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziție de tatăl său. În Paris descoperă marile muzee, unde poate copia operele marilor artiști. Se duce în fiecare dimineață la Academia "Charles Suisse", pentru a participa la ore de desen. La Academie face cunoștință cu Camille Pissarro, cu care se împrietenește foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase și își petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze și în aer liber.

Golful Marsiliei văzut de la Estaque, 1886

Jucătorii de cărţi, 1893

Natură moartă cu mere şi portocale, 1899

Les grandes baigneuses, 1906
În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: "Golful Marsiliei văzut de la Estaque", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 și 1874 se întâlnește des cu Camille Pissarro în orășelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, și pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziție a impresioniștilor , unde prezintă trei tablouri, printre care și "O Olympia modernă", replică a unei cunoscute picturi aparținând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune, în 1877, 16 tablouri la treia expoziție a impresioniștilor. În tot cursul anului 1882 lucrează la Estaque, unde vine și pictorul Auguste Renoir. În 1886, Cézanne se ceartă cu Zola. Zola îi trimisese romanul "Oeuvre", pe care tocmai îl terminase. Profund jignit, Cézanne se recunoaște pe sine însuși în eroul principal, un pictor ratat în pragul sinuciderii.
Cézanne lucrează de-a lungul întregii sale vieți la anumite teme și le esențializează. O astfel de temă este seria jucătorilor de cărți. Un astfel de tablou se găsește în "Muzeul Orsay" din Paris. Se poate remarca paleta deosebit de rafinată a culorilor, deoarece din tonurile calde, dar amestecate brutal, radiază o înaltă formă a suavității. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creația lui Cézanne. În tabloul "Natură moartă cu mere și portocale" (1899) reliefurile realizate amintesc sculpturalitatea câtorva pânze care reprezintă muntele "Sainte-Victoire". Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă cele mai mari capodopere ale lui Cézanne.
În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziție personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților.
O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul "Les grandes baigneuses", realizat în ultimii ani ai vieții, trece la compoziții monumentale, în care corpurile formează o parte arhitectonică a întregului. Există trei tablouri asemănătoare între ele, cea mai mare intensitate s-a concretizat în tabloul care se găsește în Muzeul de Artă din Philadelphia (USA). Culorile simple și armonice sunt amplasate aproape ca la o acuarelă. Siluetele celor paisprezece femei grupate în jurul copacilor imenși, care se întind către cer, amintind bolțile unei catedrale, formează un tablou cu o armonie strălucitoare.
La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică și la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a dorit "să moară pictând". Dorința i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori...
Pictura lui Cézanne a avut un uriaș impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând și arta abstractă. Chiar din timpul vieții sale, contemporanii încearcă să-i fructifice experiența. Mult îi datorează Van Gogh și Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. simboliștii, prin Maurice Denis, văd și ei în Cézanne pe unul din maeștrii lor. Matisse spune următoarele: "Cézanne este maestrul nostru, al tuturor". Picasso, știe cât îi datorează înaintașului său, al cărui moștenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul "Domnișoarele din Avignon", care este în același timp un omagiu față de pictura "Les grandes baigneuses" a predecesorului său.

Pierre-Auguste Renoir


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pierre-Auguste Renoir: Autoportret (1876)
Pierre-Auguste Renoir (*25 februarie 1841, Limoges - †2 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

 Viața și opera

Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria și-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porțelanuri, mai târziu pictează evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley care studiau și ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă.

"La Grenouillère", 1869
Renoir reușește să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet și Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille dispune de mijloace financiare grație averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună toată ziua, iar serile și le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice.
În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867 și 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârșitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a picta împreună.

"Le Bal au Moulin de la Galette", 1876
Cei patru fondează asociația Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictura impresionistă și unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârșitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeștrii ai Renașterii. Renoir începe săși formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidență cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque").

"Les grandes baigneuses", 1884
Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 și expusă în 1887, aparține acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte Frumoase" îi achiziționează tabloul "Jeunes filles au piano" (1892), care ajunge încă în timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin (période "nacrée").

"Jeunes filles au piano", 1892
Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în viața mea în care să nu fi pictat" - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919.
Printre operele pe care le-a lăsat posterității se numără și "Le Déjeuner des canotiers" (Dejunul vâslașilor, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslași din Chatou, luând micul dejun în restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăsesc și unii dintre apropiații artistului, chiar și viitoarea soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine. Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări.
Interesant e dialogul privirilor personajelor: bărbatul având capul descoperit privește înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei își îndreaptă atenția spre vâslașul cu pălăria de pai. Vâslașul o privește pe Aline Charigot care își îndreaptă atenția spre cățelul pe care îl ține în brațe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzația că s-ar putea oricând așeza între meseni. Tabloul „Dejunul vâslașilor” este cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinței pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediție a expoziției impresioniștilor.

 Mică galerie


Caravaggio


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Caravaggio - Portret de Ottavio Leoni, ca. 1621
Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după orașul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărți despre viața lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri și despre destinul schimbător al artistului.

joi, 2 iunie 2011

RAFAEL SANZIO


LEONARDO DA VINCI


MICHELANGELO BUONARROTI


Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

RAFAEL

Rafael Sanzio cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (* 6 aprilie 1483, Urbino - † 6 aprilie 1520, Roma), pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, deși moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian.